Copil de ciocolată.

Ah, copil fugar prin astă lume... să traiești doar pentru umilire, pentru câțiva pași în noroi și să n-ai tu o speranță. Te privesc prin geamul acesta aburit de lacrimi, dar știu că nu sunt singura care te privește. Aș vrea să-ți strig, să-ți dau de știre că Isus te iubește, dar tu apleci capul și spui că ai tot auzit afirmația aceasta și te răzvrătești spunând că dacă te-ar fi iubit nu te-ar fi lăsat sa trăiești în noroiul acesta. Tu vrei să fi o lumină, dar ești plin de cioburi din cauza loviturilor ce le-ai primit din vârstă fragedă. Ah, copil iubit, și nu vezi tu că acest noroi este un har pe care l-ai primit, nu vezi tu câtă iubire ți s-a arătat chiar prin perlele ploii care se revarsă asupra ta. De ce ești atât de dezamăgit? Pentru că ochii oamenilor te privesc cu sulițele indreptate spre tine? Nu știi tu că esti ceea ce oamenii aruncă, dar Dumnezeu ridică? E persoana ta, nu pentru că asta scriu eu, ci pentru că Dumnezeu a scris deja asta. Și te mai intrebi dacă Dumnezeu chiar te iubește, când tu ești orfan in lumea aceasta? Îți las acest secret pe care și Isus l-a lăsat ucenicilor: „Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.”(Ioan 14:18) De ce nu ai puterea sa privești in sus? De ce nu îți ineci privirile în cer? Totuși cu capul aplecat auzi o voce în departare. Te apropii să percepi ceea ce spune: „O lavă de sânge ruginit s-a scurs pe cruce ca tu să exiști, și încerci de fapt să-ți bați joc de ceea ce înseamna viață. Pe o cruce,cuie ce-I suflau în durere, a stat ca o păpușă plină de ace pe masa unui prizonier psihopat. Plângea în hohote? Urla? Blestema în vorbe, în gând? ... Nu. Se ruga. Ca să fi iertat, ca să ai viață. Lumea îți oferă mucegai, Dumnezeu viață! Ce alegi?!” Cu capul vuind precum un vulcan îndraznești să faci ceea ce de atâta timp ai respins: să ridici privirea inmuiată spre cer și să te rogi, să capeți îndurare. Copil de ciocolată, Domnul te iartă și te ajută să fi Lumină,pentru că acum ești un fiu al Luminii! Și chiar dacă viața urmeaza să o traiești tot prin noroi, acum traiești fericit pentru că ai o comoară atât de prețioasa și o inimă cu aromă de Lumina, care nu vede niciodată umbrele. Copil iubit, păstrează-Ți sufletul în eternitatea Luminii!

Eu sunt Lumina,astfel El ne-a spus. Fii tu o lumină pe acest pământ, oricine să vină la Isus cel blând! Dar când pâlpâiește și se stinge chiar, vezi de-o îngrijește și-o aprinde iar! Steaua cea mai mică poate străluci, când amurgul pică toți o vor zări.

Semnat: Nooni. (N.N.P.)

Nuanță de gheață.

Sloi de gheață mi-s ochii... Te strig al meu Soare să vii să-i încălzești să-i dezgheți... să nu mai văd prin ei doar încețoșări, să Te pot vedea.
Tu vii, și nu mă uiți și iata cum prin dezghețarea lor obrajii mi-s scăldați în râuri sărate... Te iubesc al meu Soare.
Știu, sunt atâtea clipe când nu Te văd pentru că e morman de ceață-n jur și păianjenii îmi țes pânze adăncite-n priviri, dar Tu m-ai învațat să zâmbesc,
și zâmbesc, un zâmbet firav răsărit într-o grădină unde florile sunt țurțuri de gheață și iarba praf de cioburi uscate.. Credeam că-mi va degera zâmbetul
pe buze la priveliștea aceea tragic de rece, dar Tu ai cufundat-o in Lumina-Ți plăpândă...
Ah, cât de pierdută eram fără Tine, cât de mult mă zbăteam între acei spini de frică, cât de singură mă simțeam precum un tren lăsat în gară cu iarba
crescând până la sentimentele ruginelor de sub el, cât de mult mă apasa acea placă de ciment ascunsă pe trotuarul vieții mele... dar Tu ai venit mi-ai
înmuiat privirea-mi și-ai atârnat-o în cuier de cer, mi-ai netezit drumul cu spini și mi-ai purtat crucea așa cum ai spus,priveliștea aceea înghețată de
timp mi-ai transformat-o într-o scenă de ocean al iubirii,iar acea placă de ciment mi-ai modelat-o într-un album de fluturi vii.
Să trăiesc cu Tine e ca și cum aș merge pe un pod infinit, să vorbesc cu Tine e ca și cum mi-aș capsa cuvintele Tale de inimă, să alerg cu Tine e ca și
cum aș excalada pe șireturile vremii, să văd ca Tine este o fericire cu parfum de vis, să exist inseamnă să Te respir.
Îți spun: Să știi să traiești înseamnă să începi să-L porți pe Isus.

Semnat: Noni~ (N.N.P.)

Bibelouri

Pentru acele bibelouri mature jr.
M-am gândit mult înainte de a vă scrie vouă,știind ca sunteți foarte preciși și de aceea nu vreau să sparg cuvintele de foaie.
Ați fost și voi cândva pe pătura copilariei și fiecare purtați în buzunarul inimii un cufăr plin de amintiri.
Să crești in lumină divină, aproape de adevăr, legat de Iubire, nu toți acceptă.
Te răzvrătești și negi că există fericire, și așa trec filele anilor tăi, zbătându-te în marea aceea de minciuni pe care lumea incearcă să ți le bage în
gură, precum un medicament înghițit cu sila la toată amăraciunea ta. Totuși te trezești la un moment dat înecat în pustietatea ta și îți dai seama cât de mult te-ai lăsat dezamăgit de acele obiecte cu suflare ce se numesc oameni. Și zbătându-te într-o pată de culoare încerci să simulezi o credință,
pavându-ți cu izolare o pricepere de vorbe. Te plângi ca un melc în mijlocul autostrăzii în căutarea fericirii. Paralizat de gândul unei posibile decedari,
al unui pesimism incurabil, vei ajunge să culegi dispariția zâmbetului care fuge pe treptele trăirii tale. Nerealizând dragostea de Tată, scopul de a trăi,vei rămâne o jucărie zdrențuită în mâinile cui te-ai predat. Ce rost mai are să descoperi că viața e o scrisoare? Nici macar nu ai dorința de a afla expeditorul anonim.

Lipește-te de Cartea Vieții,nu de femei. Deschide ochii dacă încă mai speri să găsești vreodată cheia pentru ușa vieții. Renunță la alcool,tutun,droguri,
sau îți place mândria diavolului de a te vedea în lanțuri de ceară? Renunță la tine. Accepta-ți aerul, acceptă-L pe Dumnezeu.
Semnat: Noni~ (N.N.P.)

Ascunde-mă în Tine.

Ascunde'mă în Tine, ascunde'mă în buzunar și lasă'mă să ruginesc acolo înecată în iubirea'Ți...capturată de acea iubire țesută într'o pânză eternă..Ascunde'mă,Tată, și păstrează'mă ca pe o petală în grădina Ta cu flori de sticlă.
Ah, Ava! Scoate'mă din sacoșa acestei lumi care îmi sparge inocența din ochi... Tată! Adâncește'mă înapoi în copilăria de ieri, căci azi cineva mi'a smuls o piatră atât de prețioasă a copilului din mine... șorțul umilinței mi l'a așternut drama de azi... soarele'l port în cârcă încercând să'l salvez să nu'i fie luat și lui inocența razelor palide...iar celelalte jucării le ascund sub haine,să nu'mi fie furate de acei oameni mai prefăcuți decât vestimentația lor,și le aud doar sunetele degerate sub palton...Alerg spre Tine cu buzunarele pline de cioburile inocenței ce mi'a mai ramas știu că mă primești așa cum sunt... Alerg spre Tine mutilat de lume... Alerg, pierzându'mă în tăcerea lacrimei... Alerg spre Tine, știu că Tu mă vei ridica ca pe o emblemă a pasiunii pt Adevăr... Alerg spre Tine și de departe zăresc avalanșa frumuseții brațelor Tale aruncate pe orizontul meu... strânsă acolo în mângâierea mânecilor Tale,simțind scârțâitul florilor de primavară invadându'mi sufletul,.. eram din nou copil... copil scăldat în uitarea spaimei copilăriei de ieri...
Păstrează'mă Doamne în plapuma'Ți de dragoste și crește'mă în eternitatea sunetului de iubire divină...
Sunt liberă!Pe aripile existenței Tale!

Semnat: no.ni~ (N.N.P.)

Crucea Ta- comoara mea

...mă crucifică din nou, mă taie în crucificări ca o lămâie în bucăți subțiri ca de sticlă, și'mi bate mii de cuie'n mâini (spărgându'mă în mii de cioburi,fără să fie conștienți), și atâtea pietrii sunt aruncate'n mine, cufundate în ființa'mi....
sunt atât de mototolită și atât de zdrobită... durerea'mi curge de la tâmple până la glezne,și ei nu au un gram de milă... Lumina o strig și parcă nu vrea să'mi răspundă... rămân fără putere , dar totuși sunt conștientă că Lumina încă mai privește spre mine, dar nu satisfăcută de ceea ce mi se întâmplă (ca oamenii aceia pictați în egoism) Ah Dulce Lumină, privești spre mine cu lacrimi prăfuite în ochi, dorind să strivești pe cei ce mă doboară.. dar n'o face pt că asta m'ar durea și mai mult...mă privește șoptindu'mi fărâme de Adevăr, dar eu rămân fără putere și nu'nțeleg ce'mi spune...simțeam că mă duc, și mă gândeam la fericirea pe care atâtea persoane minunate mi'au dorit'o, și nu am aflat'o niciodată... ah, fericirea aceea... în care doream să mă înec..., știam că fericirea mea era lacul acela de Lumină care stătea și doar mă privea... Da, stiu, eu am ales calea aceasta dureroasă și grea, dar care îmi aduce cele mai mari petale de fericire, și privesc la fericirea oamenilor printr'un parbriz prăfuit... și îmi dau seama cât este de trecătoare ...cât sunt de fericiți acești gândaci care mănâncă din pământ zilnic... Eu am ales crucea și cuiele pe care le'a ales și Isus.. Crucea- brațe calde la apus firav.. Cuiele- ploaie ștearsă imprimată pe suflet... Sângele scurs - bălți de dragoste abruptă...... acum pot să înțeleg acel adevăr șoptit : "Tu ești spartă și remodelată în ochi de Tată!"

no.ni~ (N.N.P.)

Ochii...

Ochii, cristale de iubire dăruite de Tata.
Ochii, porțile care se deschid inainte de zori.
Ochii, acele raze de soare cu mâneci lungi
Ochii, ferestrele cu un soare veșnic
Ochii, obloane sparte în mii de cioburi la fiecare lacrimă picantă
Ochii, oglinzi multicolore ce reflectă inima
Ochii, acele guri care mănâncă zilnic din cer
Ochii, lumânări cu priveliște de stele.
Ochii, globuri care împodobesc bradul trupului
Ochii, băncile care privesc tot timpul și în fața cărora mii de persoane se opresc și șed:)
Ochii, secretele care n'au înteles
Ochii, acele scoici desenate în carouri
Ochii, tobele care fredonează fericire.
Ochii, petale de praf transpirate.
Ochii, ziduri ale inocenței ciuruite de mitralierele secolului de acum.
Ochii, buzunare care adâncesc comori.
Ochii, nasturi în formă de șoapte
Ochii, acele pervarzuri care privesc umbre
Ochii, frunze în zarea cărora de atatea ori a fost fum și furtună...
Ochii, capodopere pe care lumea încearcă să le fure
Ochii, acele scene care atunci când tragi cortina nu mai rămâne nimic
Ochii, cufere care păstrează noiane de amintiri dincolo de vremuri
Ochii, acele flori care nu se veștejesc
Ochii, acei bocanci plini de noroi când inima zbiară
Ochii, acele note pe care nu le poți smulge din melodie
Ochii, acele izvoare însetate după apă divină
Ochii, acele lacuri speriate ce nu seacă.
Ochii, bucățele de ciocolată modelate în forma unor mere de lumină.
Ochii, flori de sticlă care sfarmă adevărul
Ochii, acei păienjeni peste care adesea ning încețoșări.
Ochii... acele daruri țesute într'o pânză pe chip, de Creator!
Prețuiește'i cât ii mai ai,doar cu ei poți vedea Lumina!
"Give me your eyes for just one second
Give me your eyes so i can see
Everything that i keep missing..."

no.ni~

Rani.

Adeseori cand iti simti ranile atat de dureroase,precum niste sabii infipte in strafundurile sufletului tau,cand iti simti ca inima ti'e sparta in mii si mii de tandari, de parca inima iti era o papusa de portelan si din greseala a cazut pe jos, calcata in picioare de toti,spargandu'se in multe,multe cioburi...

Atunci cand tuturor celor din jur le este teama sa se apropie de tine din cauza infatisarii inimii tale atat de transfigurate...

Atunci cand esti strans in labirintul vinovatiei, si te zbati ca un peste pe uscat...

Atunci cand nu mai ramai cu nimic si durerile ranilor te pun pe o cruce a greselilor tale,unde te rastignesti tu insuti pentru ca nu te poti ierta...

Vino la crucea lui Isus, El te iarta de tot ce ai facut rau, doar sa vii la El asa cum esti...

Vino la El cu miile de bucatele de foi ale sufletului pe care vantul le sufla dintr'o parte in alta...

Vino chiar daca nu mai ai nimic...

Vino, El te cheama... Oita pierduta, Bunul tau Pastor te cauta...
Oricat ai incerca sa iti ascunzi ranile, sa le dai cu fard in nestire, oricat de mult fond de ten ai pune pe vanatai,si oricat de mult te'ai stradui sa schitezi cu un creion un zambet, durerile raman si niciodata nu vei fi in stare sa ascunzi ranile de tot, pentru ca Isus iti cunoaste inima intreaga... Las'o in mana Lui sa o bandajeze si sa o ingrijeasca El, caci El e Medicul Suprem. Isus a spus: "Nu te teme,crede numai, si va fi tamaduita" si "Iertate iti sunt pacatele!"

Cu siguranta nu te va lasa sa pleci acasa asa cum ai venit, iti sopteste: "credinta ta te'a mantuit; du'te in pace".
Vino acum la El si nu mai amana!

El e singura speranta celui fara de speranta!



no.ni

Pentru ca te iubesc.

Pentru ca te iubesc cu o iubire vesnica!

Eu.. din nou stransa aici, intre 4 pereti si am impresia ca acesti pereti imi fura tot aerul si nu mai pot respira, totusi respir. Imi simt rasuflarile atat de greoaie si apasate si oftarile atat de dese... imi simt stelutele siroaie ce'mi curg pe obraz in nestire, dar stiu ca in adanca iarna a singuratatii ce o simt in mine, stiu ca exista un Soare care imi zambeste si imi spune in fiecare clipa cat de mult ma iubeste... ma iubeste atat de mult, si ce sunt eu sa ma iubeasca atat de mult? Ah, cum as putea sa nu'L iubesc? , cand in fiecare zori de zi El imi asterne o raza calda pe frunte, iar in fiecare miez de noapte ma incalzeste la pieptul Sau... Atunci cand zgribulesc pe cale, El ma acopera cu o patura de caldura si ma ridica si ma ajuta sa merg inainte... Imi este aproape si nicicand singura nu ma lasa. Imi aseaza luna la fereastra inimii mele si cand privesc spre ea simt ca ma inec in lumina dulce care o emana.... Ma iubeste atat de mult incat imi transforma acesti 4 pereti intre care ma aflu acum, in nori de puf de papadie pe care ma las sa plutesc sub o ploaie de stele de miere ce curge deasupra capului meu.

Ce clipe minunate sunt cele petrecute cu Iubitul sufletului meu! Si cum as putea sa nu'L iubesc, cand Il simt atat de aproape? Cand si strigatul meu mut il aude si imi raspunde muntelui de urlete in cele mai minunate feluri... si stiu nicicand nu ma va lasa sa ma usuc ca o coaja de portocala, de ce? El mi'a raspuns cu o voce plina de lumina: "De aceea, pentru ca ai pret in ochii Mei,pentru ca esti pretuit si te iubesc" (Isaia 43:4)

Multumesc Parinte pentru toate acordurile de ras cristalin, dar si pentru stelutele inghetate pe obraz... Iti multumesc Parintele meu, Iti multumesc!

no.ni